Managementul informației: îmbunătățirea colaborării în procesul scan to BIM
Categorie
Informatii generale
Data publicării
18 septembrie 2024
Categorie
Informatii generale
Data publicării
18 septembrie 2024
Încheiem seria de articole dedicate procesului Scan to BIM cu modul în care este gestionată informația și importanța lucrului într-un mediu comun de date, cu accent pe aportul pe care aplicațiile Autodesk furnizate de Graitec România le au în eficientizarea modului de lucru al echipei noastre.
Cum am menționat și în articolele anterioare, integrarea tehnologiilor digitale în domeniul construcțiilor a devenit o necesitate, iar procesul Scan to BIM este un instrument critic în activitatea noastră. Marele avantaj al acestui proces constă în colaborarea între diversele echipe și specialități implicate, de la colectarea datelor până la crearea modelelor, deci lucrul într-un mediu comun de date (Common data environment – CDE). Pentru managementul informației, echipa BIM Technologies a ales să lucreze pe platforma Autodesk Construction Cloud (ACC) în cadrul căreia au fost create proceduri de lucru specifice procesului Scan to BIM.
Autodesk Construction Cloud include o suită integrată de soluții software care centralizează și simplifică procesul de construcție. Platforma conține o serie de module unificate, precum: Build, BIM Collaborate, Takeoff, Docs.
Vom detalia în continuare funcționalitățile și avantajele pe care modulele BIM Collaborate, Docs și Takeoff le au în procesul Scan to BIM, așa cum sunt acestea utilizate de echipa noastră.
Autodesk Docs servește drept hub central pentru gestionarea documentelor în platforma ACC. Într-un proiect Scan to BIM sunt generate numeroase documente, de la date inițiale din scanarea laser 3D și fișiere cu nori de puncte până la modele BIM, extrase de cantități și alte informații.
De aceea, ne este foarte util acest modul al cărui meniu poate fi personalizat, în funcție de necesități. Fiecare proiect nou creat este adăugat în lista de proiecte la care echipa noastră lucrează. La crearea unui proiect nou setăm elemente specifice, ca de exemplu: structura de dosare, fișierele încărcate, șabloanele pentru fluxurile de verificare și șabloanele pentru instrumentul „issues”, persoanele implicate și rolurile alocate.
Pe platformă, în categoria Membri, am încărcat de-a lungul timpului datele de identificare ale echipei BIM Technologies și ale colaboratorilor și clienților noștri (companii și angajați ai acestora) și cu fiecare proiect nou baza de membri se extinde. O dată ce o datele unei persoane sunt încărcate în platformă aceasta poate fi invitată să lucreze la un proiect sau la mai multe; în funcție de lucrarea alocată, setăm și rolul membrului și nivelul de acces în cadrul platformei.
Fiind o platformă cloud based, membri au acces la informații de oriunde s-ar afla, ceea ce este un plus în favoarea colaborării în procesul Scan to BIM. De asemenea, multe formate de fișiere pot fi deschise direct din platformă, cum sunt cele native Autodesk (Recap, Revit Autocad, Navisworks) dar și formate externe (ifc, skp, pdf, doc, xls, ppt, jpg).
Având în vedere necesitatea de a ne conforma la standardul ISO 19650:2018, lucrul pe platformă este împărțit în 3 containere mari de informații: Work in Progress, Shared și Published, la care se adaugă folderul Resurse. Pentru gestionarea eficientă a containerelor comune Shared și Published, încă din etapa de elaborare a BIM Execution Plan aplicăm o convenție de denumiri pentru fișierelor încărcate. Astfel, pe măsură ce procesul de Scan to BIM evoluează și modelele și documentele sunt actualizate, putem urmări modificările realizate, având un istoric complet al versiunilor prin care a trecut un document/ fișier. Acest lucru este esențial pentru a ne asigura că membrii alocați proiectului lucrează întotdeauna cu cele mai actuale date și, de asemenea, ne permite revenirea cu ușurință la versiunile anterioare, dacă acest lucru este necesar.
După ce proiectul este finalizat, toată documentația relevantă (inclusiv modelul BIM final, cantitățile extrase, istoricul proiectului) este predată clientului, folosind adesea Autodesk Docs ca platformă de livrare. De altfel, cu ajutorul Graitec România le oferim clienților un cont de acces pe platforma ACC, unde aceștia au posibilitatea să vizualizeze modelul informațional 3D rezultat și să implice activ în proces, beneficiind permanent de consultanță din partea specialiștilor noștri. La final, clientul primește un model care este atât precis, cât și util pentru gestionarea activelor pe termen lung.
Una dintre cele mai mari provocări în procesul Scan to BIM este gestionarea cantității mari de date generate de scanarea laser 3D și fotogrammetrie. Norii de puncte trebuie să fie accesibili tuturor părților interesate pentru a se asigura că toată lumea lucrează de pe aceeași bază.
Astfel, încărcăm pe platformă în primă fază norii de puncte, apoi modelul 3D, ceea ce ne este de ajutor în gestionarea volumului mare de date rezultat în urma scanării, în fluxul de aprobare a norilor de puncte și a modelului informațional, în monitorizarea progresului zilnic prin compararea versiunilor, dar și în validarea internă a Documentației Tehnice transmisă clientului.
Colaborarea în timp real între echipe și specialități este facilitată de utilizarea modulului BIM Collaborate, permițându-ne să lucrăm împreună pe același model, să urmărim modificările și să rezolvăm problemele pe măsură ce apar. Orice modificare a modelului este urmărită, iar notificările sunt trimise membrilor relevanți ai echipei, asigurându-se că toată lumea este informată și aliniată cu progresul proiectului. Acest lucru reduce apariția eventualelor erori și întârzieri, conducând în cele din urmă la un flux de lucru mai fluid și mai eficient.
Permițând colaborarea în timp real și asigurând că toți membrii echipei au acces la cele mai actualizate informații, ACC ajută la identificarea problemelor potențiale la începutul procesului. Această abordare proactivă reduce probabilitatea unor greșeli costisitoare și a reluării, economisind în cele din urmă timp și bani.
Utilizăm Autodesk Takeoff pentru a extrage cantități și pentru a genera estimări detaliate ale costurilor direct din modelul 3D, asigurând o bugetare precisă și eficientă a fiecărui proiect. Cum am transmis și în articolele precedente, reducerea timpului și a resurselor umane alocate proiectelor este marele avantaj al procesului Scan to BIM. În plus, comunicarea între specialități este esențială.
Parcurgând etapele Scan to BIM, după ce datele din norul de puncte au fost convertite într-un model BIM (așa cum am descris în articolele anterioare), următorul pas pe care îl realizează echipa noastră este de a estima cantitățile de materiale necesare pentru construcție sau renovare, cât și cantitățile de materiale ce reies din eventuale demolări. Autodesk Takeoff ne permite să generăm rapid aceste estimări direct din modelul BIM, îmbunătățind acuratețea și eficiența.
În plus, fiind un mediu comun de date, rezultatele extrase pot fi partajate și revizuite, permițând o comunicare fără întreruperi între toate părțile interesate. Ne asigurăm astfel că lucrăm cu toții pe același set de date, reducând erorile și comunicarea greșită.
Modulul Takeoff se integrează direct cu modelele BIM create în procesul Scan to BIM. Aceasta înseamnă că orice modificări aduse modelului (de exemplu, ajustări după re-scanare sau rafinarea elementelor de proiectare) sunt reflectate automat în datele extrase, asigurându-se că estimările cantităților sunt întotdeauna actualizate.
În concluzie, Autodesk Construction Cloud oferă un sistem centralizat de gestionare a documentelor în care norii de puncte, împreună cu alte documente de proiect, sunt stocate și partajate. Acest lucru elimină riscul de a lucra cu date neactualizate sau incomplete, asigurându-se că modelul BIM rezultat este exact și fiabil.
În echipa BIM Technolgies, managementul informației este realizat sub coordonarea unuia dintre BIM managerii noștri acreditați în acest sens.
Modulele pe care le folosim (BIM Collaborate, Docs, Takeoff), componente integrante ale ecosistemului ACC, sporesc eficiența, acuratețea și colaborarea în procesul Scan to BIM. În timp ce Takeoff se concentrează pe cuantificarea precisă și estimarea costurilor, Docs oferă un mediu stabil pentru gestionarea gamei vaste de documente și date generate de-a lungul ciclului de viață al proiectului. Împreună cu BIM Collaborate, aceste instrumente creează un flux de lucru integrat și perfect care conduce la succesul proiectului.
Cu ajutorul Autodesk Construction Cloud, am sporit calitatea proiectelor și contribuim la dezvoltarea pe termen lung și sustenabilitatea mediului construit.