Bogdan Gagionea
Senior Project Manager
Informații rapide
Contact
Bogdan a crescut într-o familie de ingineri, ambii săi părinți lucrând în domeniul proiectării structurilor pentru construcții. Alegerea profesiei de inginer constructor a fost deci naturală, cu atât mai mult cu cât a cunoscut încă de mic copil atmosfera unui institut de proiectare.
După finalizarea cursurilor universitare și a unei perioade petrecute drept colaborator în cadrul UTCB, Bogdan s-a specializat lucrând în mai multe firme de proiectare. Începând cu anul 2012 acesta a făcut cunoștință cu echipa Popp & Asociații, unde și-a consolidat parcursul profesional.
Bogdan pune accent pe dezvoltarea sa continuă, fiind cunoscut faptul că în domeniul ingineriei pentru construcții este necesar să fii în permanență conectat cu noile tehnologii și sisteme de proiectare. Astfel, pe lângă obținerea în 2015 și 2018 a certificatelor de Verificator respectiv Expert Tehnic A1-A2 MDRAP, Bogdan a participat la cursuri de perfecționare profesională în domeniul proiectării seismice organizate de AICPS. Totodată, el privește fiecare nou proiect atât ca pe o nouă provocare, dar și ca o sursă de satisfacție, pentru fiecare în parte fiind necesară aprofundarea unor tehnologii, prescripții normative sau soluții software noi.