Mihai A. Ganea
Director Achiziții
Informații rapide
Contact
Am ales domeniul construcțiilor undeva către finalul liceului, cunoscând doar superficial informații despre sectorul în care urma să profesez. La momentul respectiv am fost motivat pe de-o parte de dorința de a menține o frumoasă prietenie din copilărie cu un coleg ce era deja student la arhitectură și dorința de a urma cursurile unei universități din străinătate. Am ales în final să urmez cursurile Facultății de Construcții din cadrul Universității din Glasgow, Marea Britanie.
La Popp & Asociații am ajuns pentru prima dată în anul 2012, timp de o lună, pentru un internship de vară, după ce deja lucrasem în București, la o altă firmă, și în vara anului 2011. Am căutat atunci să “intru” în ceea ce știam deja că este cel mai puternic birou de proiectare din țară. Am fost atunci impresionat de ce am găsit aici, de oamenii întâlniți care au avut deschiderea și dorința de a mă îndruma. Alegerea de după finalizarea cursurilor a fost deci firească, cu atât mai mult cu cât îmi propusesem să mă reîntorc în România. Afinitatea față de colegii mei fusese însă deja definită cu un an înainte, din timpul verii petrecute la birou.
În 2013 m-am alăturat echipei de la Cercetare-Dezvoltare unde am avut ocazia să cunosc îndeaproape și poate mai intens atât modul de funcționare al firmei cât mai ales principii, soluții, tehnologii și metode de proiectare din cele mai variate, pentru diferite tipuri de structuri. Probabil însă că apropierea cea mai puternică am simțit-o față de lucrările de consolidare-restaurare a construcțiilor existente sau monumente istorice, domeniu de care eram atras încă din timpul facultății.
Am făcut parte din echipa Cercetare-Dezvoltare până la începutul anului 2018, când, odată cu un proces de dezvoltare și reorganizare a companiei am acceptat să preiau o direcție nouă de care mă ocup și în prezent. Activitatea curentă presupunând în principal identificarea în mod argumentat a unor noi direcții către care grupul de companii se poate îndrepta alături de evaluarea condițiilor curente de piață în care activează compania noastră.
În paralel cu activitatea profesională desfășurată la birou, m-am implicat începând cu 2015 și în cadrul Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, urmărind practic îndeaproape revigorarea din ultimii ani ai Asociației. Principala activitate realizată aici a fost organizarea unui program de Internship-uri pentru studenții facultăților de construcții, program realizat la momentul debutului său, în regim de pionierat.