Pornind de la situaţiile concrete întâlnite în zona oraşului Bucureşti, se prezintă metodele utilizate de autori pentru evaluarea influenţei amplasării noilor construcţii în zone urbane, dens construite. Rezultatele calculelor sunt comparate cu măsurători realizate la sprijinirile excavaţiilor adânci şi în cadrul urmăririi tasării construcţiilor noi şi a celor aflate în „zona de influenţă” a acestora. Se fac propuneri pentru reglementarea obligaţiilor ce revin proprietarilor  pentru asigurarea unui nivel minim de rezistenţă şi stabilitate a construcţiilor existente şi a limitelor acceptabile în interiorul cărora trebuie să se încadreze influenţa realizării noii structurii.

Recentul „Normativ privind cerinţele de proiectare şi execuţie a excavaţiilor în zone urbane”, indicativ NP 120-06, aduce multe clarificări în abordarea problematicii excavaţiilor adânci, definind, printre altele, noţiuni ca: surse de risc asociate excavaţiilor adânci, zona de influenţă a excavaţiei, etc.

Se atribuie proiectantului responsabilitatea stabilirii zonei de influenţă: “Proiectantul excavaţiei adânci va stabili zona de influenţă a excavaţiei,…. şi va preciza măsurile care trebuiesc luate pentru siguranţa construcţiilor aflate în zona de influenţă, a căror stabilitate şi deformaţii nu trebuie să fie afectată”.

Totuşi, în cadrul acestui normativ apar şi unele formulări discutabile, dintre care una produce multă confuzie şi conduce la situaţii practice fără ieşire: “În condiţiile în care limita zonei de influenţă se extinde dincolo de limita de proprietate, ca urmare a soluţiei propuse, este obligatorie obţinerea acordului în formă notarială şi liber consimţit, dat de către proprietarul fondului construit cu care se învecinează construcţia”. Dincolo de aspectul neobişnuit care include o prevedere cu caracter juridic într-o reglementare tehnică, prevederea este cel puţin periculoasă, chiar gravă, în condiţiile în care cvasi-totalitatea excavaţiilor în zone urbane dens construite depăşesc ca influenţă limita de proprietate.

Ori, aproape întotdeauna, acest acord notarial este imposibil de obţinut, mai ales atunci când există mai multe construcţii învecinate, sau alături se găsesc blocuri de apartamente, cu o multitudine de proprietari. Refuzul de a acorda notarial permisiunea de a construi are multe cauze: necunoaştere, teamă, dar şi rea voinţă sau, mai grav, chiar încercări de extorcare. Prin urmare, în aceste condiţii, construirea va fi aproape imposibilă, cu consecinţe greu de imaginat pentru viitorul investiţiilor imobiliare în oraşe, deci cu grave atingeri economice. Oare ce e de făcut în momentul în care se va dori începerea investiţiei ce priveşte construirea liniei de metrou în Drumul Taberei, de exemplu? Va fi cerut acordul de la toţi locatarii din blocurile riverane? Greu de crezut.

Chiar dacă în mod particular, reprezentanţii autorităţilor sesizează că prevederea este exagerată, oficial aceştia refuză acordarea autorizaţiei de construire pentru că legea trebuie respectată.

De curând însă am avut surpriza ca unii beneficiari să refuze achitarea contravalorii serviciilor de proiectare pentru că noi în proiect am afirmat (în acord cu prevederile NP-120) că există construcţii vecine în zona de influenţă a construcţiei proiectate. Dar surpriza este şi mai mare, pentru că renunţând la serviciile noastre, investitorii au mers la alţi proiectanţi, care au afirmat că nu există zonă de influenţă în afara limitelor aceleiaşi construcţii. Sau, s-a afirmat că dacă se recurge la piloţi secanţi, în locul pereţilor mulaţi, de exemplu, atunci aceasta nu se extinde în afara construcţiei? Este fals, chiar dacă prima soluţie este preferabilă celei de a doua în cazul în care în imediata vecinătate se află construcţii existente, pentru că pe timpul forării sau excavării (dar numai pe această perioadă) prima soluţie este mai sigură întrucât dimensiunea elementului forat este mai mică şi beneficiază şi de efectul de boltă. Dacă proiectantul declară că nu există zonă de influenţă ori pentru că nu înţelege fenomenul, ori pentru că trebuie să se supună autorităţilor care impun fraze-tip de genul „nu va afecta în nici un mod…”, atunci şi beneficiarul este mulţumit şi autorizaţia este eliberată. Dar, atenţie (!), responsabilitatea proiectantului este uriaşă, în cazul apariţiei celei mai mici tasări la construcţiile vecine singurul răspunzător devenind proiectantul.

Iar aici se naşte întrebarea: dacă prin proiectare se prevede un perete îngropat din piloţi sau pereţi mulaţi, care să susţină excavaţia, mai există zonă de influenţă în exteriorul incintei?

Punctul nostru de vedere tehnic este că există zonă de influenţă în afara incintei, pentru că acest perete, chiar foarte rigid, nu poate împiedica total transmiterea deformaţiilor şi a tensiunilor în masivul de pământ adiacent şi toate măsurătorile de teren efectuate pe lucrări executate  au confirmat acest lucru. Poate, numai din punct de vedere juridic, limita de proprietate, este o zonă „infinit rigidă”.

În opinia noastră zonă de influenţă se extinde în afara oricărei construcţii, iar ea trebuie declarată şi asumată. Responsabilitatea noastră ca ingineri este de a stabili dacă influenţa construirii unui nou edificiu va afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor învecinate şi nicidecum să ne ocupăm de acorduri notariale. Considerăm că deja avem experienţa evaluării acestei influenţe prin calcul. În capitolele următoare se prezintă unele aspecte teoretice şi comparaţii cu măsurătorile efectuate pe teren.  Ştim să formulăm problema, să estimăm prin calcul cât va tasa terenul adiacent şi să stabilim dacă aceste deformaţii şi tensiuni induse vor afecta sau nu construcţia învecinată, sau mai bine zis vor spori nivelul de avariere în care aceasta se găseşte, eventual. Dacă da, atunci va trebui ca înaintea construirii noului imobil, să se recurgă la măsuri de consolidare a construcţiilor ce pot fi afectate. Dacă nu, atunci se poate construi şi numai o monitorizare completă a evoluţiei construcţiilor învecinate poate constitui singurul criteriu obiectiv în caz de conflict. Poate că, prin proiect ar trebui să se prevadă măsuri de intervenţie rapidă în cazul în care realitatea contrazice dezvoltările teoretice şi calculul. În fond există încă multe semne de întrebare, multe criterii subiective şi empirice.

De aceea solicităm comunităţii inginerilor proiectanţi de structuri să organizeze dezbateri profesionale, care să clarifice aceste lucruri. Iar pe viitor poziţia să fie unitară şi  asociaţiile profesionale să se implice în susţinerea acestui punct de vedere şi împreună cu autorităţile şi cu juriştii să caute rezolvarea acestei probleme spinoase.

Sigur că formularea problemei poate fi făcută şi altfel: în condiţiile în care în vecinătate există o construcţie şubredă, la limita de stabilitate şi rezistenţă, „întreţinută” în această stare fie din neputinţa fie din indiferenţa locatarilor acesteia, poate fi împiedicat un investitor să construiască pe terenul lui pentru că nu trebuie să afecteze vecinătatea? E adevărat că legea îi obligă pe cei cu construcţii nesigure să procedeze la consolidarea lor. Dar tot legea stabileşte urgenţa de intervenţie, care poate fi 2-3 ani sau mai mulţi. Până se efectuează expertiza, proiectul de consolidare şi apoi consolidarea propriu-zisă a construcţiei din vecinătate s-ar putea ca noua investiţie să nu mai fie rentabilă.

Credem că nu lipsit de interes ar fi ca viitorul normativ de evaluare şi consolidare să definească ce anume trebuie să conţină aşa numita expertiză tehnică de calcan sau studiul de impact.

Influenţa reciprocă a unor construcţii apropiate, exercitată prin intermediul terenului de fundare, este un element de care trebuie să se ţină seama în evaluarea comportării structurilor respective. Această constatare se reflectă parţial şi în prevederile normelor româneşti din deceniile precedente.

Astfel în standardul referitor la calculul terenului în cazul fundării directe (STAS 3300/2-85) se recomandă metode de calcul al deplasărilor verticale (tasărilor) terenului situat în afara unei fundaţii de suprafaţă, în urma încărcării acesteia. Nu se precizează distanţele până la care trebuie avute în vedere aceste tasări, dar se indică adâncimea zonei active – Z₀ în care se manifestă fenomenele de deformare sub fundaţia considerată (fig. 1).

Grupul de standarde referitoare la proiectarea fundaţiilor pe piloţi (STAS 2561/3,4 -90) nu tratează în nici un fel problema influenţei unor asemenea fundaţii de adâncime în afara amprizei acestora.

Se remarcă faptul că, din cauza lipsei unei experienţe, coroborate cu măsurători în situ la lucrări conţinând excavaţii adânci realizate în apropierea unor structurii existente (mai ales construcţii civile), reglementările tehnice din perioada amintită nu cuprind exigenţe şi nici metode pentru evaluarea efectului produs de execuţia şi încărcările transmise de noile construcţii asupra clădirilor învecinate.

Numai normativul NP 074-2002 privind  principiile, exigenţele şi metodele investigaţiei geotehnice a terenului  de fundare introduce noţiunea de zonă de influenţă a construcţiei, care cuprinde întregul volum din teren „…în care se resimte influenţa construcţiei respective sau în care pot avea loc fenomene care să influenţeze acea construcţie ”.

Această definiţie este preluată şi în recentul normativ NP 120-06 care tratează „cerinţele de proiectare şi execuţie a excavaţiilor adânci în zone urbane” (dar, în cuprinsul textului, domeniul de valabilitate se extinde şi asupra excavaţiilor mai adânci de 3 m, realizate în zone construite în afara localităţilor urbane).

Definirea existenţei unei zone de influenţă a oricărei construcţii în terenul de fundare, în corelare şi cu prevederile normei europene de proiectare geotehnică Eurocod 7- Partea 1, recent adoptată ca standard român [1], atrage atenţia asupra necesităţii luării în considerare a tuturor fenomenelor care pot apărea în terenul de fundare şi a influenţei asupra construcţiilor învecinate care se găsesc în această zonă.

În cazul excavaţiilor adânci pentru construcţii factorii care pot influenţa semnificativ clădirile existente în vecinătate sunt legaţi atât de execuţie (excavare, lucrări de sprijinire, epuismente, etc.) cât şi de încărcarea terenului transmisă de noua structură.

În cele ce urmează se prezintă unele posibilităţi  de tratare a acestei probleme complexe, bazate pe metodele mecanicii pământurilor şi pe recomandări conţinute în reglementări tehnice şi în lucrări de referinţă din ţară şi din străinătate, precum şi pe experienţa acumulată de autori în proiectarea şi în urmărirea execuţiei şi a comportării în timp a unor construcţii situate în zona oraşului Bucureşti.

COMPONENTELE PRINCIPALE ALE TASĂRILOR INDUSE ÎN TEREN DE REALIZARE A UNEI CONSTRUCŢII.

Pentru rezistenţa şi stabilitatea unei construcţii existente în zona de influenţă a unei structurii noi sunt semnificative mărimea şi evoluţia în timp a tasărilor (deplasărilor verticale) induse în terenul de fundare de noua construcţie.

În cele mai frecvente cazuri, tasările suplimentare s provocate de execuţia şi încărcarea noii structuri, în terenul adiacent, sunt constituite din următoarele componente principale:

s=s₁+s_H+s₂                                    (1)

în care:

s₁– tasări cauzate de execuţia excavaţiilor;

s_H– tasări provocate de schimbarea regimului apelor subterane (epuismente, ecranare, etc);

s₂– tasări datorate încărcării transmise la teren de noua construcţie.

Desigur, în situaţii particulare, în legătură cu terenul fundare sau cu modul de exploatare a noii construcţii pot apărea şi alţi factori de influenţă (umezirea straturilor sensibile la umezire, afectarea stabilităţii generale a terenului, efecte dinamice, etc.).

În continuare sunt descrise câteva metode simplificate pentru evaluarea componentelor tasării din relaţia (1) precum şi rezultatele aplicării unor metode mai perfecţionate de calcul. Se prezintă datele concrete obţinute pentru câteva situaţii proprii condiţiilor geotehnice ale oraşului Bucureşti.

METODE SIMPLIFICATE PENTRU EVALUAREA ZONEI DE INFLUENŢĂ ŞI A TASĂRILOR ÎN CUPRINSUL ACESTEIA

Tasări datorate deformării lucrărilor de sprijinire – componenta s₁.

• Sprijiniri încastrate în baza săpăturii (fără şpraiţuri).

Acest sistem de susţinere este justificat, în condiţiile geotehnice din Bucureşti, pentru construcţiile cu 1…2 subsoluri, când excavaţia (cu adâncimea D_f ‹ 5…6 m) nu coboară sub nivelul apei subterane (fig.2) Sprijinirea poate fi realizată din şiruri de piloţi (cvasitangenţi, cu interspaţii) sau de tip „berlinez”. (fig.2)

Prisma de pământ care produce presiunea activă P_a pe sprijinire delimitează şi zona de influenţă a excavaţiei (distanţa L_i ).

Pentru asigurarea încastrării în baza săpăturii trebuie realizată mobilizarea rezistenţei pasive P_p (sau a unei fracţiuni a acesteia – în vederea limitării deformaţiilor).

Se cunoaşte faptul că deplasarea peretelui spre masiv, pentru mobilizarea integrală a valorii  P_p,  este relativ mare, chiar pentru pământuri compacte: între 0,05 D_p şi 0,10 D_p (conform recomandărilor din norma europeană [1]). În schimb pentru mobilizarea unei rezistenţe egale cu 0,5 P_p sunt necesare deplasări mult mai mici _f = (0,01…0,02) D_p.

Având în vedere că tasarea „s” a suprafeţei terenului adiacent excavaţiei depinde de deplasarea orizontală maximă a peretelui _max apare raţional să se limiteze  _f la situaţia corespunzătoare mobilizării parţiale a presiunii pasive (cel mai frecvent la 0,5 P_p).

Observaţiile realizate asupra unui nou număr de excavaţii sprijinite arată că, în mod acoperitor, se poate accepta dependenţa [2]:

În exemplul din fig.3 se arată că tasarea maximă calculată a terenului în imediata vecinătate a sprijinirii este s_1max35 mm şi ea scade liniar până la limita zonei de influenţă. În mod curent asemenea valori ale tasării nu pot fi acceptate pentru construcţii existente, având fundaţii de suprafaţă în apropierea excavaţiei.

• Sprijiniri rezemate (şpraiţuite) la partea superioară.

La acest procedeu de execuţie se recurge tocmai pentru a reduce tasările în imediata vecinătate a excavaţiei şi pentru a îmbunătăţii comportarea statică a elementelor sprijinirii prin micşorarea semnificativă a momentelor încovoietoare.

Din exemplul arătat în fig.4 (unde 0,005 D_p, conform tabelului C 2 din standardul indicat  [1]), rezultă că tasările calculate la suprafaţa terenului adiacent sunt cu mult inferioare celor prezentate în fig.3.

• Efectul coborârii nivelului hidrostatic – componenta s_H .

Lucrările de epuisment, inerente în cazul excavaţiilor care coboară sub nivelul hidrostatic, produc scăderi ale cotei apei subterane în afara conturului excavaţiei, dacă incinta nu este etanşă şi nu pătrunde cu baza într-un strat impermeabil.

Coborârea nivelului hidrostatic are drept efect creşterea presiunii geologice în straturile situate sub cota iniţială a apei subterane, deoarece greutatea volumică a pământului în zona de variaţie a nivelului apei creşte de la valori γ’10kN/m³ (în stare submersată) la γ = 18…20 kN/m³ .

Această mărire a eforturilor verticale conduce la tasări suplimentare ale straturilor pe o adâncime apreciabilă; în cazul straturilor argiloase, aceste tasări de consolidare evoluează în timp pe durata multor luni (în funcţie de grosimea stratului argilos şi de durata de menţinere a lucrărilor de epuisment).

În fig.5 se prezintă două situaţii frecvente pentru oraşul Bucureşti.

• în cazul unei excavaţii care pătrunde 1…3 nu sub nivelul hidrostatic apare raţională realizarea unor pereţi de incintă de mica profunzime (neîncastraţi în stratul argilos impermeabil) şi un epuisment din primul strat acvifer. Pentru o denivelare medie , rezultă în zona adiacentă excavaţiei – o creştere a presiunii geologice în straturile situate sub cota -6,0, egală cu Δσ_g’ =20kPa, ceea ce, conduce la o tasare a terenului s_H8 mm.
• în cazul unor excavaţii adânci (pentru construcţii cu 4…6 subsoluri), excavaţia pătrunde în stratul argilos impermeabil (ca incinta etanşă – reprezentată prin linii întrerupte în fig.5), dar din cauza subpresiunii exercitate la partea inferioară a acestuia de apa cantonată în al doilea strat acvifer (de regulă NH_IINH_I) devine necesară realizarea unor pompări de adâncime.

În exemplul arătat în fig.5, în urma depresionării stratului de nisip de Mostiştea se produce o creştere a eforturilor verticale în straturile iniţial submersate corespunzătoare denivelării ΔH _w=15 m; deci Δσ_g’≈ 150kN. Calculând sporurile de tasare în straturile  cuprinse în zona activă (până la adâncimi de 30 m) rezultă următoarele valori:

• stratul 2, între adâncimile de 6 şi 15 m… 10mm
• stratul 3, între 15 şi 22 mm………………… 30mm
• stratul 4, între 22 şi 30 mm………………… 10mm

Deci tasarea maximă în apropierea incintei poate atinge valori s_H  50 mm, dacă epuismentul va fi de lungă durată (ceea ce ar permite consumarea integrală a tasărilor de consolidare în stratul argilos).

Ca exemplificare, în figura 6 se prezintă rezultatele parţiale ale măsurătorilor de tasare la clădirile învecinate incintei pentru infrastructura construcţiei Bucharest Tower Center (fosta Industrialexport). Epuismentul principal s-a realizat din acviferul II (nisip fin de „Mostiştea”) cu debite de cca 50 l / s pe o durată de peste un an şi jumătate. Deoarece lucrările de construcţie la acest obiectiv au stagnat în intervalul1998-2005, măsurătorile de tasare nu s-au desfăşurat pe toată perioada de funcţionare a epuismentelor. Totuşi, tasările înregistrate pe clădiri situate la distanţe de 10…20 m de la incintă sunt semnificative; trebuie menţionat că ele s-au produs în condiţiile în care sistemul de fundare al turnului nu  a fost, practic, încărcat  [3].

Efectul încărcării noii construcţii – componenta s_2. 

Încărcarea transmisă de sistemul de fundare al noii construcţii produce deformaţii în terenul de fundare, care se extind în afara amprizei acesteia. În figura 7 este prezentat, orientativ, volumul de pământ în care eforturile verticale de compresiune conduc la tasări semnificative pentru cazurile curente. Desigur mărimea acestui „bulb de influenţă” variază în funcţie de presiunea „p” transmisă de noua fundaţie şi de parametrii de deformabilitate ai straturilor.

Metodele actuale de calcul permit evaluarea cu o acurateţe acceptabilă, a tasărilor provocate de noua structură, ţinând seama şi de influenţa adâncimii de fundare, de prezenţa piloţilor (în cazul sistemelor de fundare mixte – „radiere pilotate”) etc.

METODE PERFECŢIONATE PENTRU CALCULUL DEFORMAŢIILOR TERENULUI ÎN FAZELE DE EXCAVAŢII ŞI DE ÎNCĂRCARE.

Deformaţiile care se produc în terenul de fundare în urma conlucrării peretelui de susţinere cu masivul de pământ, în diferite faze de realizare a excavaţiei  şi de şpraiţuire a sprijinirii, precum şi în urma descărcării cauzate de excavaţii şi a încărcării transmise de noua construcţie, pot fi evaluate cu ajutorul modelelor de calcul acceptate în mecanica pământurilor.

Pentru lucrării mai complexe autorii au utilizat programe de calcul bazate pe metoda elementelor finite [4, 5], pământul a fost modelat ca un masiv elasto-plastic (acceptând criteriul de cedare Mohr-Coulomb, cu parametrii rezistenţei la forfecare  şi c).  Comportarea terenului în domeniul de deformare lineară este caracterizată prin valorile modulului de deformaţie E în faza de încărcare şi a modulului  în fazele de descărcare şi de reâncărcare.

Încărcările de probă pe placă şi măsurătorile deformaţiilor efective ale unor lucrări de sprijinire realizate (a se vedea şi cap. 3) au arătat că pentru straturile caracteristice terenului de fundare din zona oraşului Bucureşti se pot accepta în calcul următoarele valori ale modului de deformaţie liniară la decomprimare /  recomprimare [5]:

–  pentru stratul de nisip cu pietriş („Colentina”): =(2÷3) E;

–  pentru stratul de argilă „intermediară”: =(2÷2,5) E;

Metodele de calcul care modelează etapele succesive de excavare, montare a sprijinirilor şi de încărcare a terenului cu sarcina noii construcţii permit atât evaluarea eforturilor şi a deformaţiilor în structura de susţinere cât şi a deplasărilor în terenul adiacent (deci a tasărilor provocate în zonele învecinate). Aceasta dă posibilitatea proiectantului să „corecteze” eventualele tasări excesive prin intervenţii asupra peretelui de susţinere (modificarea rigidităţii, a punctelor de rezemare, precomprimarea şpraiţurilor, etc.).

În fig. 8 se prezintă cazul excavaţiei adânci pentru o construcţie proiectată în imediata vecinătate a clădirii Academiei de Ştiinţe Economice. În cazul susţinerii peretelui de incintă din piloţi secanţi numai cu şpraiţuri „pasive” (care doar blochează deplasarea orizontală la nivelul considerat în momentul montării) rezultau în fazele finale de excavare –deplasări orizontale ale peretelui = 50 mm, ceea ce ar fi condus la tasări ale suprafeţei terenului adiacent s_max25 mm.

Evident, asemenea tasări nu puteau fi acceptate pentru fundaţiile clădirii ASE (în special a corpului vechi). Drept urmare s-au încercat diverse variante de precomprimare a celor trei niveluri de şpraiţuri pentru a reduce deplasările orizontale ale peretelui de susţinere (şi implicit tasările construcţiei învecinate), fără o mărire excesivă a eforturilor în perete. În diagramele din fig. 8 se prezintă variaţia deplasărilor peretelui pentru cele patru etape succesive de excavare („exc. 1…4”) între care se intercalează fazele de precomprimare ale celor trei niveluri de şpraiţuri  („forţa 1…3”); urmează apoi turnarea radierului („blocare radier”) şi încărcarea radierului cu noua construcţie („q radier”).

Din diagrama tasărilor antecalculate ale suprafeţei terenului adiacent se remarcă faptul că acestea nu depăşesc valori s=3…5 mm (şi au un caracter relativ uniform); în urma aplicării încărcării integrale a noi construcţii, tasarea maximă a suprafeţei terenului devine s_max= 14 mm, iar efectul acesteia se atenuează sensibil la distanţe de 10…12 m dela peretele de incintă.

Instrumentarea clădirii cu 5 subsoluri, parter şi 17 etaje din Piaţa Ch. de Gaulle, urmărirea deplasărilor pereţilor de incintă în perioada de execuţie şi a tasărilor structurii propriu zise şi a construcţiilor învecinate în timpul execuţiei şi după un an de exploatare au permis verificarea modelelor de calcul şi a parametrilor geotehnici utilizaţi.

Construcţia menţionată, realizată într-o excavaţie de 16,35 m adâncime, prin procedeul „top – down”, este fundată pe un „radier pilotat” ( a  se vedea detalii în lucrarea [4]).

În fig.9 se arată poziţia înclinometrelor introduse în pereţii mulaţi care menţin incinta şi mărcile de tasare montate în structura clădirilor învecinate.

S-au măsurat, de asemenea tasările principalelor elemente portante ale structurii  înalte (nucleul rigid din zona centrală, respectiv stâlpi din faţadă).

În fig.10 se arată evoluţia tasărilor acestor elemente  ale noii structurii, atât în perioada de execuţie (2003-2004) cât şi după un an de exploatare. Se constată că tasările măsurate  au fost apropiate de cele calculate pe baza modelului de „radier pilotat” cu următoarele valori ale modulului de deformaţie lineară:

– pentru stratul de nisip cu pietriş („Colentina”), E=40MPa,

– pentru stratul de argilă „intermediară”, E=40 MPa,

– pentru orizonturile argiloase-nisipoase, E=25 MPa,

În schimb, deplasările pereţilor de incintă, calculate cu valorile E indicate mai sus, au rezultat de cca. două ori mai mari decât cele măsurate. S-a obţinut o bună corelare a deplasărilor calculate cu cele măsurate înclinometric numai când în calcule s-au introdus valorile modulilor de deformaţie în faza de recomprimare =2E (a se vedea datele prezentate în lucrarea [5].

În fig.11 se arată variaţia cu adâncimea a deplasărilor orizontale măsurate ale peretelui de incintă şi tasările construcţiei învecinate  (clădire P+4E în cadre din beton armat) în faza de excavare a incintei şi după un an de exploatare a clădirii înalte.

CLĂDIREA CATHEDRAL PLAZA (FAZA DE EXCAVARE A INCINTEI)

Clădirea înaltă din vecinătatea Catedralei Romano-Catolice Sf. Iosif se realizează prin procedeul „top-down”, într-o incintă etanşă din pereţi mulaţi.

Măsurătorile înclinometrice ale deplasărilor orizontale în diferite porţiuni ale incintei au fost combinate cu urmărirea tasărilor pereţilor mulaţi şi ale terenului în imediata vecinătate a acestora (în coloane tasometrice montate de laboratorul de specialitate din ICIM).

De asemenea s-au măsurat tasările construcţiilor situate până la distanţe de cca. 50 m dela limita incintei.

Rezultatele acestor măsurători în faza de realizare a excavaţiei de adâncime maximă (la cca. 15 m de la nivelul terenului) sunt arătate în fig. 12 şi 13.

Se remarcă faptul că tasările construcţiilor din apropierea incintei nu depăşesc 50% din deplasarea orizontală maximă a peretelui.

Pe latura incintei dinspre construcţia Catedralei deplasările peretelui şi tasările terenului sunt mai mici decât pe celelalte laturi, probabil datorită efectului favorabil al ecranului suplimentar creat de şirul de injecţii care s-au executat în stratul necoeziv , la limita teritoriului, înainte de începerea realizării pereţilor mulaţi. Singurul reper topografic existent pe clădirea Catedralei (reperul de nivelment orăşenesc R2788), utilizat ca marcă de tasare, a indicat tasări reduse (s=0,7 mm), foarte apropiate de limita de precizie a măsurătorilor.

VALORI RECOMANDATE ÎN STANDARDELE ROMÂNEŞTI

În standardul referitor la calculul terenului în cazul fundării directe (STAS 3300/2-85) se indică necesitatea verificării prin calcul a deplasărilor şi a deformaţiilor construcţiilor datorate deformării (tasării) terenului de fundare şi limitarea acestora, pentru asigurarea exploatării normale sau neatingerea stării limită ultime a structurii.

În anexa C din standardul amintit se dau „valori orientative ale deplasărilor sau deformaţiilor admise pentru construcţii neadaptate în mod special la tasări”, care asigură neatingerea stării limită de exploatare normală.

Pentru tipurile de clădiri care există în mod frecvent în vecinătatea construcţiilor noi realizate în zone urbane, se recomandă următoarele valori admisibile (fig.14):

– Construcţii civile şi industriale cu structura de rezistenţă în cadre:

• cadre din beton armat fără umplutură;
  • tasarea absolută maximă, s_max=8 cm
  • tasarea relativă, Δ s/l=0,002

– cadre din beton armat cu umplutură din zidărie;

• s_max=8 cm
• Δ s/l=0,001

– Construcţii multietajate cu ziduri portante:

din panouri mari:

• • tasarea medie, s_m=10 cm
  • încovoierea relativă, f /L=0,0007

din zidărie (blocuri sau cărămidă) fără armare:

• s_m=15 cm
• f /L=0,001
• din zidărie armată sau cu centuri armate:
• s_m=15 cm
• f /L=0,0012

VALORI RECOMANDATE ÎN NORMELE EUROPENE (SR EN 1997-1:2006)

În Eurocod 7, adoptată recent ca standard român [1], sunt indicate aceleaşi categorii de deplasări datorate tasării terenului, fără a se specifica valorile acceptabile pentru majoritatea lor.

Singurele precizări se referă la următoarele valori (fig.15):

– Rotirea relativă (deformaţia angulară):

• pentru neatingerea stării limită de exploatare normală:

(recomandabil 1/₅₀₀)

• pentru starea limită ultimă:

– Tasarea totală a fundaţiei izolate:

s_max=50 mm

(se admite depăşirea acestei limite cu condiţia nedepăşirii valorii  t_{g max})

– Se recomandă înjumătăţirea valorilor limită indicate la punctele (a) şi (b) dacă tasările construcţiei au valorile maxime la capetele acesteia (deformaţii în formă de „şa”).

INTERPRETAREA VALORILOR LIMITĂ REZULTATE DIN CALCULUL DEFORMĂRII STRUCTURILOR

Desigur valorile limită pot diferi de cele indicate în paragrafele 4.1. şi 4.2., fiind mai mari – în cazul unor structuri adaptate special la tasări mari şi neuniforme, sau mai mici- pentru construcţii cu limitări impuse de modul de execuţie şi de exploatare (finisaje deosebite, existenţa unor utilaje sau instalaţii cu restricţii de deformare etc.).

În toate cazurile, însă, valorile limită indicate în reglementări tehnice sau în lucrări de specialitate se referă la construcţii nedegradate, care nu au suferit anterior deformaţii importante (tasări, deformaţi sau chiar fisurări cauzate de seisme etc.).

În acelaşi timp trebuie evidenţiat faptul că fenomenul de tasare evoluează, de regulă, în perioade lungi de timp (de ordinul lunilor şi anilor); drept urmare în structura de rezistenţă se manifestă fenomene de curgere lentă (fluaj), care conduc la o reducere şi o redistribuire a eforturilor. În continuare vom prezenta un exemplu de influenţă şi evoluţie a tensiunilor principale de întindere în pereţi de zidărie. S-a analizat un imobil cu diferite înălţimi şi lungimi, cu structură de rezistenţă (tipică construcţiilor de la începutul secolului trecut) din zidărie simplă (cpp), mortar M10, fundaţie-beton simplu- C8/10, planşee din lemn.

Impunând zidului o încovoiere relativă f /_L =0,001 produsă de o tasare neuniformă (f fiind săgeata maximă la mijlocul lungimii L) au rezultat zonele în care eforturile de întindere σ depăşesc rezistenţa de calcul R_t, astfel:

– în cazul încovoierii în formă de „covată”, fig.16a (cu maximul tasării la mijlocul zidului) zonele cu σ >  reprezintă aproximativ 25% din suprafaţa totală a zidului pentru clădiri cu lungime de 10 m coborând până la un procent de 10% pentru clădiri cu lungimi de 50m, menţionăm că se înregistrează diferenţe neglijabile pentru clădiri cu regim de înălţime diferit (P+1..P+4), fig.16b.

– pentru cazul încovoierii în „şa”, fig.17a (cu tasările maxime la extremităţi), zonele de cedare (σ> ) reprezintă cca 70% din suprafaţa totală de zidărie pentru o clădire P+1 şi lungime de 10m, spre deosebire de o clădire cu regim de înălţime P+4 unde suprafaţa afectată a zidăriei este în procent de 55%. Odată cu creşterea în lungime a clădirii fenomenul evolueză şi se „stabilizează” cu mici variaţii funcţie de înălţimea clădiri în jurul valori de 70%, vezi fig. 17b.

Realizarea oricărei construcţii (cu fazele de excavare şi de reâncărcare a terenului) produce în mod inevitabil deformaţii ale straturilor (tasări) care se extind în afara limitelor acesteia.

Metodele actuale permit, prin procedee simplificate (pentru situaţiile curente) sau mai complexe, evaluarea prin calcul a tasărilor în „zona de influenţă” a noii construcţii, în care se pot afla construcţii mai vechi. Aceste tasări antecalculate sunt supraevaluate când nu se ţine seama de rigiditatea actuală a structurii învecinate.

Pentru stabilirea mai exactă a deformaţiilor pe care le va suferi construcţia veche este necesară, deci cunoaşterea detaliată a stării în care se află această structură şi a parametrilor de rezistenţă şi de rigiditate proprii acesteia.

Pe de altă parte, tasările antecalculate pentru construcţia existentă, în urma realizării unei structuri noi în vecinătate trebuie comparate cu „valori acceptabile” pentru continuarea exploatării normale a vechii construcţii. Aceste „valori acceptabile” depind de tipul structurii şi de starea în care se găseşte în prezent.

Apare, deci, logic ca într-o reglementare tehnică să se oficializeze un nivel minim al rezistenţei şi stabilităţii unei construcţii aflată în exploatare, pe care sa-l asigure proprietarul acesteia.

În asemenea condiţii vor putea fi precizate (tot în reglementări tehnice) valorile acceptabile ale tasărilor suplimentare pe care le pot suferi aceste structuri în cazul realizării unei construcţii în vecinătate. Aceste „valori acceptabile” pot fi definite ca o cotă parte (de exemplu 50%) din valorile maxime admisibile pentru structurile noi.

Evident, în cazul în care influenţa noii construcţii conduce la tasări mai mari decât „valorile acceptabile” precizate în urma expertizării construcţiei existente, beneficiarul noii investiţii va trebui să asigure – cu acordul proprietarului clădirii învecinate-consolidarea corespunzătoare pentru ca acesteia din urmă să i se asigure, în continuare, posibilitatea unei exploatări normale.

Se vor înlătura, astfel situaţiile create prin aplicarea ad litteram a prevederilor noului normativ NP 120-06 care lasă pe investitori la bunul plac al proprietarilor din vecinătate şi poate avea –în viitor-influenţe negative privind promovarea investiţiilor pentru construcţii în ţara noastră.

*

*    *

Autorii ţin să mulţumească d-lui dr. ing. Traian Popp, membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, pentru sugestiile făcute cu ocazia discutării problemelor legate de conţinutul acestui articol.

[1] SR EN 1997 -1 (mai 2006). Eurocod 7; Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale.

[2] Société Canadienne de Géotechnique. Manuel Canadien d’ingénieurie des foundations- Second édition, 1994.

[3] Dubină D., Dinu F., Stratan A., Marcu A., Marcu D., Coman M.; „Probleme specifice proiectării unei clădirii înalte cu structură metalică. Partea a II-a. Studiu de caz; Clădirea Bucharest Tower Center”. Buletinul AICPS Nr.2/2006

[4] Popp T., Marcu A., Marcu D., Coman M.: „Clădirea de birouri din Piaţa Charles de Gaulle. Proiectare şi execuţie”- Buletinul AICPS Nr.4/2003-1/2004

[5] Marcu A., Popa H., Borşaru I., Dumitrescu F.: „ Calcule şi măsurători de deformaţii şi de deplasări la o incintă adâncă din pereţi mulaţi şi la construcţiile învecinate”- Lucrările celei de a X-a Conferinţe Naţionale de Geotehnică şi fundaţii, vol. II, Bucureşti, 2004.