Adriana Mihăilescu
Director Financiar-Administrativ
Informații rapide
- Universitatea Politehnică din București, 1993
- La Popp & Asociații din 2004
contact
M-am alaturat echipei Popp & Asociații la scurt timp după înființarea companiei, pe când echipa era formată din doar 5 oameni. Nu bănuiam în acel moment ascensiunea și dezvoltarea pe care compania avea să le cunoască în anii următori. I-am găsit aici pe Dragoș și pe Mădălin, ingineri ambițioși și perfecționiști într-o atmosferă simplă, prietenoasă, bogată în discuții tehnice și învăluită în fumul de tutun de pipă al domnului dr. ing. Traian Popp.
Eu veneam cu o experiență în domeniul administrativ, însă aveam și ușurința utilizării a numeroase și diverse aplicații (pentru desen, programare sau baze de date). Deși inițial am fost mai degrabă atrasă de zona tehnică, evoluția rapidă a companiei a făcut ca în cele din urmă să îmi asum un rol administrativ pe care am înțeles să îl exercit responsabil, la început intuitiv, pentru ca mai apoi să contribui la crearea unui sistem administrativ care lucrează în acord cu valorile companiei noastre.
Cum e și firesc, drumul nu a fost întotdeauna lin, am parcurs momente bune, dar și momente mai solicitante, de restrangere a activității sau chiar de creștere explozivă. Am învățat din greșeli și am acumulat o experiență care astăzi mă îndreptățește să privesc cu încredere în viitor.