Complex Sportiv Multifuncțional – Craiova
Categorie
Proiectare Inginerie Geotehnică
Domeniu
Facilități pentru Sport
Locație
Craiova
Categorie
Proiectare Inginerie Geotehnică
Domeniu
Facilități pentru Sport
Locație
Craiova
Pe amplasamentul fostului Stadion Tineretului din Craiova se va construi un nou centru sportiv, care va include prima arenă de atletism acoperită și primul velodrom indoor de categorie I din România. Complexul va găzdui competiții naționale și internaționale, având tribune cu o capacitate de 6.000 de locuri.
Clădirea are o formă aproximativ eliptică, cu un regim de înălțime S+P+3E, o suprafață construită de 11.098 mp și o arie desfășurată totală de 34.385 mp. Subsolul va avea funcțiuni de parcare, spații tehnice și depozitare.
Velodromul de categoria I este proiectat pentru o viteză de 80-85 km/h, iar pista de atletism este singura din țară care corespunde cerințelor europene actuale, incluzând o pistă ovală de 200 m cu 6 culoare și o pistă dreaptă de 60 m cu 8 culoare.
Suprafața de joc va fi modulară, permițând desfășurarea unor probe diverse, precum săritura în înălțime, triplu salt, săritura cu prăjina sau aruncarea greutății.
Echipa noastră a asigurat serviciile de proiectare structurală, proiectarea excavației adânci și a lucrărilor de susținere a excavației și asistență tehnică pe întreaga perioadă de implementare a proiectului.
Adresa
Arhitect
Getrixinginer instalații
MC General Construct EngineeringAcoperișul metalic, de tip închis, are o formă ovală, fiind compus din două jumătăți de cerc (raza de 50 m) și o zonă centrală dreaptă de 32 m. Deschiderile rezultate sunt de 100m pe direcție transversală și 132m pe direcție longitudinală.
Au fost investigate mai multe variante structurale pentru a identifica o soluție viabilă, cât mai aproape de optim, iar opțiunea finală a constat în 32 de izolatori seismici de tip FPS (Friction Pendulum Slider) – izolatori sferici cu frecare. Rolul acestor izolatori este de a reduce forțele generate la nivelul stâlpilor din beton armat datorate atât deformației laterale a acoperișului dată de variația încărcărilor gravitaționale și a celor de temperatură, cât și reducerea masei seismice a acoperișului.