Clădire mixtă Magheru 16-18
Domeniu
Clădiri Rezidențiale
Imobilul (2S+P+7E), construit între 1956 și 1959, se află într-o zonă cu regim special de protecție urbană și prezintă o serie de particularități funcționale, estetice și structurale.
Acestea au impus necesitatea unei documentări temeinice a realității existente înainte de demararea oricărui demers. Metodologia Scan To BIM devine din ce în ce mai relevantă în proiectarea de arhitectură contemporană, în special în contextul intervențiilor asupra fondului construit existent.
Etape parcurse în vederea consolidării seismice și creșterii eficienței energetice:
- 1. Documentare preliminară și identificarea regimului juridic-urbanistic;
- 2. Relevarea clădirii – modelarea informațională a clădirii (BIM) – și expertiza tehnică;
- 3. Evaluarea stării tehnice și propunerea soluțiilor de intervenție – Pe baza expertizei tehnice și a investigațiilor din teren, s-au identificat principalele deficiențe ale clădirii: fisuri, degradări ale finisajelor, degradări ale hidroizolațiilor, deficiențe la nivelul instalațiilor. Au fost propuse măsuri de intervenție care să asigure consolidarea, reabilitarea, modernizarea și, unde a fost cazul, restaurarea unor elemente arhitecturale valoroase;
- 4. Elaborarea scenariilor tehnico-economice;
- 5. Avizarea documentației – DALI-ul a fost însoțit de toate avizele preliminare necesare (aviz Direcția pentru Cultură, ISU etc.) pentru a asigura conformarea cu legislația și normele actuale.
Rolul modelului Scan to BIM în proiectarea de arhitectură (faza DALI)
Modelul BIM realizat la un nivel de detaliere LOD 300, a fost utilizat ca suport pentru o gamă largă de analize și decizii tehnico-economice în cadrul etapei DALI (Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție):
- – Analiza stării tehnice a clădirii și elaborarea expertizei tehnice;
- – Evaluarea și integrarea concluziilor auditului energetic în scenariile de intervenție;
- – Conturarea alternativelor de consolidare și reconfigurare funcțională;
- – Elaborarea documentației pentru obținerea avizelor necesare;
- – Colectarea și coordonarea informațiilor de proiectare într-un Mediu Comun de Date (CDE).
Prin utilizarea modelului 3D, arhitecții și inginerii au putut identifica rapid discrepanțele dintre planurile istorice și starea reală a construcției. Acest aspect a fost esențial, mai ales în identificarea elementelor arhitecturale valoroase ce necesitau restaurare, precum și în zonele în care consolidarea structurală necesita adaptări funcționale sau estetice.
Provocări și soluții susținute de modelul digital
Un avantaj major al modelului a fost posibilitatea de a simula diverse scenarii de intervenție, cu evaluarea realistă a impactului acestora. Astfel, soluțiile arhitecturale și inginerești au fost calibrate în funcție de constrângerile existente: lipsa compartimentărilor la parter (unde sunt amenajate spații comerciale), necesitatea creării de spații tehnice la subsol, refacerea sistemelor de izolație sau introducerea unor noi trasee de instalații.
Modelul a permis proiectarea unui scenariu de consolidare minim-invaziv, cu obiectivul de a reduce riscul seismic al clădirii de la clasa Rs I la Rs III. Intervențiile propuse au inclus:
- – cămășuirea elementelor verticale (stâlpi, grinzi);
- – introducerea unor pereți structurali în zone atent selectate;
- – consolidări locale ale planșeelor;
- – refacerea completă a izolațiilor și finisajelor;
- – reabilitarea elementelor arhitecturale din piatră naturală;
- – refuncționalizarea compartimentărilor interioare.
Descriere
Imobil încadrat în clasa III de importanță conform P100-1/2013, amplasat în zonă protejată.
Modelul digital generat prin metoda Scan to BIM a constituit fundamentul intervenției multidisciplinare.
Caracteristici
Suprafață desfășurată totală:
Regim de înălțime:
Tehnologii speciale:
7.551 mp
2S+P+7E
Scan To BIM
Descriere
Imobil încadrat în clasa III de importanță conform P100-1/2013, amplasat în zonă protejată.
Modelul digital generat prin metoda Scan to BIM a constituit fundamentul intervenției multidisciplinare.
Caracteristici
Suprafață desfășurată totală:
7.551 mp
Regim de înălțime:
2S+P+7E
Tehnologii speciale:
Scan To BIM